Festivalul Filmului Evreiesc - premiera documentar Amos Oz

După Gala de deschidere cu proiecţia Ultimul Supravieţuitor, prima ediţie a Festivalului Filmului Evreiesc Bucureşti (20-26 iunie) continuă marţi, 21 iunie, cu o selecţie de filme ce nu trebuie ratate, printre care documentarul Amos Oz: The Nature of Dreams (Cinema Studio, ora 20). Prezentat în premieră în România, filmul este un inspirat portret al apreciatului prozator israelian Amos Oz, în regia tinerilor cineaşti Yonathan şi Masha Zur, ce vor fi prezenţi la proiecţie.

Departe de lumea dezlănţuită, undeva în deşertul Negev, vieţuieşte unul dintre cei mai mari prozatori contemporani: israelianul Amos Oz. În liniştea biroului său plin de cărţi şi manuscrise a creat volumul autobiografic Poveste despre dragoste şi întuneric. Tot aici şi-a formulat convingerile pacifiste care l-au condus la “soluţia celor două state”. Şi tot aici începe şi se sfârşeşte documentarul-portret pe care l-au făcut Yonathan şi Masha Zur. Iar între aceste două coperţi, aparatul de filmat îl urmăreşte pe Oz de-a lungul turneului de promovare a cărţii Poveste despre dragoste şi întuneric, care constituie şi principalul element de sprijin al filmului.

“Acest documentar nemaipomenit surprinde perfect imaginaţia bogată si claritatea politică ale lui Oz. Filmul este pe de o parte o trecere în revistă afectuoasă, dar ambivalentă, a problemei de ordin emoţional pe care familia lui o are în raport cu Europa şi pe de altă parte o expunere de reflecţii asupra semnificaţiilor complicate ale Sionismului şi asupra culturii “îndoielii şi argumentaţiei”. Ne îmbarcăm într-o călătorie printre numeroasele fantome ale trecutului, urcăm pe colinele Ierusalimului unde veteranul pacifist se plimbă alaturi de scriitorul palestinian Sari Nusseibeh şi apoi coborâm spre cafenele, staţii de autobuz şi plajele din Tel Aviv. În tot acest timp, Oz se întreabă dacă reconcilierea este posibilă. Acest portret cinematografic ne îmbie să privim înapoi în timp la geografia satelor est-europene dinainte de război, la Palestina şi Israelul anilor ’40. Totodată, ne oferă o incursiune în primele demonstraţii de pace, acolo unde Oz susţine un discurs de referinţă emoţionant asupra opţiunilor pe care le are statul Israel”. (Deborah Kaufman - San Francisco Jewish Film Festival)

Realizatorii Yonathan si Masha Zur trăiesc şi lucrează la Tel-Aviv. Yonathan este regizor de film, producător şi editor de film. Masha este critic literar la ziarul Ha’aretz, fiind absolventă a Universităţii Ebraice din Ierusalim, după care a studiat trei ani la Facultatea de Animaţie de la Academia de Artă Bezalel. Până în prezent, Yonathan şi Masha au realizat împreună două filme documentare: Magia Russica (2004) şi Amos Oz – The Nature of Dreams (2009).

Programul proiecţiilor de marţi, 21 iunie, la Festivalul Filmului Evreiesc Bucureşti este următorul: The Child (ora 16, Cinema Studio), A Film Unfinished (ora 18, Cinema Studio, proiecţie în prezenţa producătorului, Itay Ken-Tor), Amos Oz: The Nature of Dreams (ora 20, Cinema Studio) si The Worst Company in The World – filmul de noapte la Terasa Green Hours, de la ora 22.

Numeroase filme, dintre care 29 în premieră în România, producţii laureate la Cannes, César, Oscar şi Sundance, vor fi proiectate, în perioada 20-26 iunie, în cadrul primei ediţii a Festivalului Filmului Evreiesc Bucureşti (Bucharest Jewish Film Festival – BJFF), la Cinema Studio, Cinema Scala, Terasa Green Hours şi Muzeul Ţăranului Român. Evenimentul are ca scop informarea publicului român privind tradiţiile şi cultura evreiască, precum şi educarea tinerilor în sensul toleranţei interetnice şi religioase.

Programul proiecţiilor şi detalii despre filmele din festival sunt disponibile la www.bjff.ro.
Pe toată perioada festivalului, accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.

0 comentarii: