Broderii de Marjane Satrapi la editura Art

Editura ART şi Asociaţia Jumătatea plină vă aşteaptă miercuri, 17 noiembrie, la ora 18, la Galeria 3/4 (Teatrul Naţional), unde se derulează Salonul European de Bandă Desenată.

Împreună cu invitaţii, Alexandru Bălăşescu (antropolog, autor al cărţii "Paris Chic, Teheran Thrills"), actriţa Maria Popistaşu, Anamaria Pravicencu, traducătoarea volumului, şi Irina Stelea, cea care s-a ocupat de letrajul ediţiei în limba română, lansăm cel de-al doilea roman în benzi desenate din colec
ţia "Romanul grafic". Deschisă în această primăvară cu "Persepolis" de Marjane Satrapi, seria continuă cu un alt episod alb-negru din biografia autoarei franco-iraniene: "Broderii".

Considerat un "Sex and the City" made in Teheran, "Broderii" este, de la un capăt la altul, o şuetă palpitantă în care trei generaţii de femei din familia lui Marji discută cu umor şi fără menajamente despre cele mai picante subiecte ale vieţii de zi cu zi, fără a cădea însă în frivolitate. Sfidând eventualele prejudecăţi despre umorul şi relaxarea femeilor musulmane, protagonistele nu scapă nimic din vedere: sex, dragoste, cosmetică, dezamăgire, ritualuri sociale. 

Cartea lui Satrapi abordează, în texte concentrate şi desene alb-negru, căsătoriile aranjate, dorinţa femeilor de a transforma rigorile unei lumi stricte într-un joc al inteligenţei sau strategiile chirurgicale pentru simularea virginităţii. Sub un titlu aparent banal se dezvăluie, cu foarte multă ironie şi umor contagios, teme care nu se sfiesc să dea de gândit. "Broderii" deschide o lume ascunsă de cele mai multe ori sub văluri, în care libertatea femeii trebuie constant negociată.

Pentru o imersiune mai bună în atmosfera creată de Satrapi, Galeria 3/4 găzduieşte, până la sfârşitul Salonului de Bandă Desenată, o expoziţie dedicată "Broderii", organizată de Editura L'Association.

0 comentarii: