Alt.Ctrl Fest editia 01 - 13 - 16 aprilie 2010

Prima editie a festivalului Alt.Ctrl Fest va avea loc la Control intre 13 si 16 aprilie.

Line-up-ul este urmatorul:
13 aprilie - Ken Vandermark & Paal Nilssen-Love
“Musical Man Of The Year” (Chicago Tribune) si “Best Musician of the Year” (Cadence), cel mai tanar beneficiar al “bursei de geniu” a fundatiei MacArthur, Ken Vandermark este un saxofonist de o forta devastatoare si unul din liderii incontestabili ai avangardei muzicale din Chicago, o adevarata institutie a free-jazz-ului, ce s-a impus de-a lungul anilor prin continua “fortare” a posibilitatilor de exprimare ale muzicii improvizatorice, printr-un eclectism programatic si surprinzator, prin numeroasele discuri in care traditia este prelucrata la forja unui (post)modernism incandescent, prin neobosita cautare de formule si de limbaje muzicale noi, prin diversitatea stilistica a numeroaselor sale colaborari (NRG Ensemble, Caffeine, Steam, Cinghiale, Signal to Noise Unit, Steel Wool Trio, Witches and Devils, Vandermark Five, Barrage Double Trio, Crown Royals, etc, etc.)

Alaturi de el, bateristul norvegian Paal Nilssen-Love, considerat unul dintre cei mai emblematici percutionisti ai scenei muzicii improvizate europene, desi nu are decat 35 de ani, membru de baza al grupurilor THE THING (condus de MATS GUSTAFSSON) si SCORCH TRIO (leader RAOUL BJORKENHEIM), unde-l are coleg pe basistul Ingebrigt Haker Flaten. Paal Nilssen-Love este insa, ca si Ken Vandermark, un adevarat monument de tenacitate si ambitie, facand parte din zeci de formule simultan si atacand un spectru larg al muzicii creative contemporane, printre ultimele sale proiecte numarandu-se duoul cu Joe McPhee, trioul pianistului Sten Sandell, duoul cu Lasse Marhaug sau Peter Brotzmann Chicago Tentet.

Biletele se vor putea procura la intrare, pretul unuia fiind de 25 RON.

Acest concert este primul din mini-turneul romanesc, fiind urmat de alte doua evenimente: 14 aprilie, solo performance Paal Nilssen-Love si duo session – Centrul National al Dansului – in colaborare cu Asociatia Jumatatea Plina si Sambata Sonora; si Oradea, 16 aprilie, Posticum Jazzland – in colaborare cu Muzica de Vest.
http://www.jadd.ro/
http://www.kenvandermark.com/
http://www.paalnilssen-love.com/


14 aprilie - Blurt
Grup format in 1979 in jurul personalitatii multivalente si charismatice a muzicianului, poetului si papusarului Ted Milton, Blurt resuseste o combinatie exploziva de jazz, punk, funk si new-wave, experimentala si dansabila in acelasi timp. De la primul album, aparut in 1980 la Factory Records trupa a scos nu mai putin de 28 de albume. Concertul de anul trecut din Control a entuziasmat audienta si a generat cronici mai mult decat favorabile pe site-urile de profil.
http://www.tedmilton.net/
http://www.myspace.com/tedmiltonblurt
Biletele costa 30 RON si sunt disponibile la club.

15 aprilie - Legendary Pink Dots & Shelby Cinca from The Cassettes
Înfiinţată în 1980, în Anglia, de către Edward Ka-spel şi Phil “The Silverman” Knight, trupa se stabileşte în Olanda la mijlocul anilor ‘80. Sound-ul grupului a fost descris de-a lungul timpului ca un amalgam de rock psihedelic, industrial, synth-pop şi avant-garde. Deşi sunt foarte greu de categorisit, cei de la Legendary Pink Dots au fost adesea comparaţi cu Pink Floyd sau Can. În cei aproape 30 de ani de carieră, trupa a scos peste 40 de albume. Pe deasupra, componenţii ei au mai scos peste 40 de albume solo, au format diferite proiecte paralele (The Tear Garden fiind cel mai cunoscut exemplu) şi au colaborat cu alte trupe-cult, precum Current ‘93 sau Nurse with Wound.

Concertul va fi deschis de Shelby Cinca. Nascut la Bucuresti si stabilit in Washington D.C., Shelby Cinca este membru fondator a trupelor de post-punk si steampunk Frodus si The Cassettes. Shelby a mai facut parte din trupe precum Frantic Mantis si Decahedron (impreuna cu Joe Lally de la Fugazi, pe care il veti putea vedea in ultima zi a festivalului) iar in 2008 a lansat si un proiect de muzica electronica, Triobelisk cu care scos 2 ep-uri. In varianta solo, Shelby va deschide concertul Legendary Pink Dots din a treia zi a festivalului.
http://legendarypinkdots.org/
http://www.myspace.com/thelegendarypinkdots
http://www.myspace.com/shelbycinca
Biletele costa 30 RON si sunt disponibile la club.

16 aprilie - Joe Lally of Fugazi & The Mono Jacks
Joe Lally este cunoscut in special ca basist si membru fondator al influentei trupe punk Fugazi din Washington D.C. Dupa ce Fugazi si-a incetat activitatea in 2003, Joe Lally a inceput sa cante solo si sa colaboreze cu alti artisti si prieteni in diverse proiecte muzicale, cel mai notabil fiind Ataxia unde a cantat impreuna cu John Frusciante si Josh Klinghoffer de la Red Hot Chili Peppers si cu care a scos doua albume. Joe Lally a scos pana acum doua albume, “There to Here” in 2006 si “Nothing is underrated” in 2007, lucrand in prezent la cel de-al treilea album care va aparea anul acesta. Joe lally va canta la Control in formula de trio, impreuna cu Elisa Abela si Emanuele Tomasi.

The Mono Jacks s-au format acum un an la initiativa lui Doru Trascau, liderul cunoscutei trupe de muzica alternativa AB4. Abordarea lor muzicala descinde din curentul indie rock consacrat in Statele Unite de trupa Interpol. Liniile de chitara topesc tensiunea compozitiilor transmitand o caldura ce evoca ceva din sound-ul trupei Snow Patrol. Dupa mai bine de un an de munca in sala de repetitii si concerte in cluburile bucurestene, Mono Jacks au intrat in studio pentru inregistrarea primului EP, care va iesi pe piata in lunuile urmatoare, cu piese noi pe care le veti putea auzi in concertul din Control.
http://www.joelally.com/
http://www.myspace.com/josephlally
http://www.myspace.com/themonojacks
Biletele pentru 16 aprilie costa 20 RON si sunt disponibile la club.


Mai multe detalii pe site-ul oficial : Club Control.

0 comentarii: