Forta cuvintelor petresciene II

Nu stiu daca ai citit “Legaturi primejdioase”, de Choderlos de Laclos( vezi macar filmul, varianta cu Sarah Michelle Gellar, Ryan Phillippe si Reese Whiterspoon), dar structura romanului imi aduce aminte de “Patul lui Procust”, al lui Petrescu.

”Legaturile…” este un roman alcatuit in totalitate din scrisori, in care faptele autorilor acestora sunt descrise detaliat, oferindu-ti nu numai mai multe fatete ale aceleiasi povesti (lupta dintre orgoliile amoroase ale marchizei de Merteuil si a domnului de Valmont, o lectie de manipulare adusa la rang de arta), dar si o fresca sociala a Frantei prerevolutionare(se spune ca regina Maria Antoaneta citea aceasta carte cu copertile invelite, pentru a nu se vedea titlul)…

In acelasi stil este scrisa si “Patul lui Procust”, povestea lui George Demetru Ladima intretesandu-se cu cea a lui Fred Vasilescu, intr-o dupa-amiaza fierbinte de vara. Patul in care Fred descopera o frantura din viata poetului are valoare de simbol, detinatoarea lui (Emilia Rachitaru), intretinandu-l ca pe un “instrument profesional”, nu numai pentru a-si atinge telurile de natura materiala, dar si pentru a masura, prin intermediul prejudecatilor, natura umana.

Cele doua povesti de dragoste(Vasilescu-Doamna T./Ladima-Emilia) neimplinite se explica prin legenda talharului Procust, care avea 2 paturi, unul scurt si unul lung, cei ce treceau pe drum fiind obligati sa se intinda in unul dintre ele: cei inalti, in cel scurt, iar cei scunzi, in cel lung.In acest fel, nicio persoana nu se potrivea tiparului impus de Procust, asadar trebuia “ajustat”…

…asa sunt si cele doua histoires d"amour, intr-o vesnica nepotrivire, intr-un permanent contratimp.

Cu toate acestea farmecul si misterul povestii de dragoste dintre Fred Vasilescu si Doamna T. ma va incanta intotdeauna, cele mai reusite pagini (pe acest plan, al iubirii) fiind acelea in care Fred descrie perioada sarbatorilor de iarna, si zbuciumul lui sufletesc stiind ca nu va putea fi alaturi de cea sub a carei fereastra isi pierdea nopti intregi, incercand sa surprinda o miscare cat de mica a perdelei sau a oricarui semn de prezenta a ei.

In ajunul Anului Nou, o urmareste de pe cealalta parte a strazii, prin vitrina magazinului ei de mobila moderna, remarcandu-i sacoul si detaliile vestimentare intr-o maniera in care te indoiesti ca un barbat ar putea-o face. Ma va impresiona intotdeauna fragmentul in care el ezita sa intre sa o salute si o asteapta sa iasa, iar in acel moment, i se face teama si o urmareste cu automobilul, in cele din urma provocand un mic accident, pentru ca ea sa il observe si el sa o poata aborda fara sa para ca a premeditat acest lucru…

Scurtcircuitul dintre ei, din secunda in care el parafrazeaza intrebarea ce ascunde intreaga lor intimitate “Cine ofera(iubeste) aici?”(cu aceeasi ocazie, cand ii cumpara o bratara foarte scumpa, comandata in prealabil, si singurul cadou pe care i l-a facut vreodata), ascunde pasiunea innabusita a celor doi, si totul se naruie cateva minute mai tarziu, cand el, printr-un “nu” sinucigas, refuza invitatia ei la petrecerea de Anul Nou.

In primavara acelui an, moare intr-un accident aviatic, ramanand un adevarat mister lantul invizibil ce il tinea departe de femeia pe care o iubea.

PS: Ai remarcat ca cele mai frumoase povesti de dragoste se termina intotdeauna cu moartea unuia dintre personaje?Fie ca e vorba de Tristan si Isolda, Romeo si Julieta, Antoniu si Cleopatra, Armand si Marguerite, Vronski si Ana Karenina, Lancelot si Guinevere, toate iubirile celebre isi pecetluiesc destinul prin moarte.

22 comentarii:

Calatorul Urban | 19 mai 2009 la 10:41

Si uite cum incet dar sigur deraiam inspre recenziile de scoala demnne de clasa a 11-a sau era a 12-a? Sau nu asta este ideea acestei postari?

velvet_angelove | 19 mai 2009 la 11:06

Se vede ca nu ai citit cartea, sau daca ai citit-o se vede ca nu ai acordat atentie detaliilor, sau anumitor scene care ar trebui sa emotioneze...
Eu am descris scena care m-a miscat cel mai mult...iar daca ai trecut prin liceu sigur stii ca "Legaturi primejdioase" nu se regasea in programa scolara.Eu nu sunt critic literar, si nici nu fac recenzii, ci doar redau sentimentele mele in fata anumitor situatii, fragmente de carti, in curand tablouri, si tot asa...sunt opinii pur subiective. Tu cu ce impresie ai ramas in urma lecturii cartilor respective, daca s-a intamplat asa ceva?

Calatorul Urban | 19 mai 2009 la 11:18

La vremea lor am citit ambele carti insa ceea ce scrii tu mi se pare de o redundanta crasa si demna de o cauza mult mai buna.

velvet_angelove | 19 mai 2009 la 11:24

Pai in cazul asta de ce mai citesti ce scriu?iar redundant,ca adjectiv, are mai multe sensuri...la care din ele te referi?
Poate ca pentru unii, nu la fel de cititi ca tine, li se pare util ce scriu.
Si chiar te rog sa imi spui in ce portiuni din text m-am repetat.

Calatorul Urban | 19 mai 2009 la 11:58

Citesc ceea ce se scrie aici in general NU doar ceea ce scrii tu.
Cat despre redundant...intelege ca il folosesc ca idee de superfluu si tocmai pentru ca nu gasesc nicio utilitate in scrierea asta a ta.

velvet_angelove | 19 mai 2009 la 12:04

Am inceput sa scriu pe blog, nu neaparat ca sa fiu utila, ci pentru a-mi exterioriza trairile, iar asta nu poate fi util, in principal decat mie...
Daca, totusi sunt si altii care gasesc ceva interesant in ceea ce scriu, ii invit sa intervina in polemica, pentru a nu parea eu subiectiva in ceea ce iti raspund.

Calatorul Urban | 19 mai 2009 la 13:53

Uneori scrii bine alteori dai rasol ca in cazul de fata si tare ma rog sa nu mai existe si un episod 3. Nu de alta imi plac doar propunerile de carte ce au si un pic de creativitate si nu recenziile terne cum este cea de mai sus.

velvet_angelove | 19 mai 2009 la 19:07

Eu nu cred ca am dat rasol, cel mult am dat-o in varza calita asezonata cu muste, daca te referi cumva la episodul 1...de care, btw, sunt mandra.
Sa inteleg ca ai citit tot ce am postat incepand din aprilie...spune-mi care a fost povestea ta preferata, ca sa stiu la ce te raportezi cand spui "uneori scrii bine".

Calatorul Urban | 19 mai 2009 la 20:53

Uitandu-ma in arhiva iti spun cea cu "De ce iubim barbatii" insa nu inseamna ca nu sper anularea acestei serii petresciene si abordarea unor teme ce iti pot fi mai la indemana atat relational cat si conversational.

Cosmi | 19 mai 2009 la 20:55

Si totusi despre ce este vorba aici? Adik am trecut de perioada Petrescu sau gen cand eram in liceu dupa cum s-a mai spus acum avem o revenire la radacini? Mai ales ca avem atata literatura moderna de citit incat este pacat sa mai vorbim despre obscuri ai literaturii.

velvet_angelove | 19 mai 2009 la 21:40

Unii oameni au nevoie de radacini, de exemplu unul care m-a apostrofat, ca in loc sa ii spun titlul, i-am spus autorul, cand i-am soptit numele unei nuvele istorice,in speta:"Alexandru Lapusneanu"...
Dincolo de asta, eu am o pasiune pt clasici si romantici,nu pt moderni, asadar s-ar putea sa pun accent pe ei, deoarece am multe pasaje, din diferite carti, care m-au impresionat.
Acum, relational vorbind, cred ca literatura clasica si romantica universala, este cea care descrie cel mai bine relatiile interumane, deci am avut ce invata din ea, iar conversational vorbind, cred ca tocmai purtam o discutie, destul de bine argumentata...
Si daca tu(Cosmi) ii spui lui Camil Petrescu obscur, te intreb despre Tolstoi sau Emily Bronte, ce ai de zis?
ps: tocmai am terminat de citit un roman modern, Antichrista de Amelie Nothomb

Cosmi | 19 mai 2009 la 21:59

@Velvet : ai nevoie de radacini insa trebuie sa stii cum sa faci referire la ele.
Referindu-ma la nivelul universal literatural al lui Petrescu acesta este un obscur.

velvet_angelove | 19 mai 2009 la 22:13

@Cosmi:repet, intentia mea nu este sa educ cititorii ci sa ma descopar pe mine, si poate suna egoist, dar asa este...
Si in comparatie cu Eliade si Eugen Ionescu, da, poate nu e cunoscut, si clar nu e universal, dar asta nu inseamna ca nu trateaza teme universale intr-o maniera demna de a fi asezata alaturi de a altora.

velvet_angelove | 19 mai 2009 la 22:25

@calatorul urban: spuneai la un moment dat:"ceea ce scrii tu mi se pare de o redundanta crasa si demna de o cauza mult mai buna."
Si eu te intreb: exista cauze in care redundanta e permisa??
Poate in stilul gazetaresc pur romanesc,pe care nu mi-l asum.

Cosmi | 20 mai 2009 la 00:39

@Velvet : trateaza teme comune intr-un inteles aproape analitic insa per total cat se poate de comun de asta nu-l recunosc ca valoare universala.

Condeierul anonim | 20 mai 2009 la 21:44

18 mai, ora 10:41 "Serialul Moartea domnului Petrescu", episodul II(recomandat numai cu acordul Calatorului Urban si a lui Cosmi)

Hopaaaaa, asistam cumva la "Moartea domnului Petrescu" in 15 episoade, pardon comentarii? Calatorul urban e impotriva serialului "Petrescu", iar Cosmi are o pornire chiar impotriva domnului Petrescu...Am inteles antipatia voastra fata de subiect, inca din primele comentarii, dar ce nu inteleg este maniera in care o desfiintati pe autoarea postarilor.

Oamenilor, reveniti-va! Sunteti oaspeti in blogul cuiva, care a dat dovada de cumsecadenie si a stat de vorba cu voi, ba chiar si-a explicat unele intentii. Si voi...? In loc sa refuzati politicos dulceata cu care sunteti serviti, aruncati amfitrioanei in fata ca e cam expirata marmelada...Hai, daca tot ne facem cu totii de cap pe aici, macar sa venim cu critici constructive, nu de alta, dar ma tem sa nu patim ca in "Vizita" lui Caragiale si sa ne trezim ca ne pune gazda ceva in sosoni sau ne da papucii direct.

Va salut cu respect,
Petre Escu

Vincent Vinyl | 20 mai 2009 la 21:50

Polemica de idei este permisa cea intre persoane nu. Din punctul meu de vedere a existat o critica asupra a ceea ce s-a publicat si nu asupra persoanei ce a publicat postul.
Astfel Condeierule te felicit pentru replica ta interesanta si inteligenta insa nu amesteca lucrurile.

Calatorul Urban | 20 mai 2009 la 21:59

@Condeierul anonim : n-ai inteles ca de fapt eu criticam doar ceea ce a scris ea pentru ca mi se pare superflu si oarecum rupt din contextul general.
Plus ca recunosc ca nu sunt de acord nici cu opinia lui Cosmi referitoare la Petrescu dar este mult de discutat pe tema asta.

Condeierul anonim | 20 mai 2009 la 22:01

Ups, fac o revenire si precizez ca eu dezabrop maniera in care s-a comentat pe marginea a ceea ce s-a scris. Nu mi s-a parut o critica delicata si constructiva si de aici reactia mea, nepotrivita poate. Libertatea inseamna pana la urma a accepta si ce ii place altuia, chiar daca vorbim de un scriitor de mult uitat si nu cu mare rating in randul cititorului modern.

Calatorul Urban | 20 mai 2009 la 22:13

Constructiv am criticat si am facut-o tocmai in speranta de a prezenta si o alta imagine asupra acestei povesti ridicole.

Vincent Vinyl | 20 mai 2009 la 22:18

Bun intervin cu urmatoarele:
@ Cosmi : scrie corect, coerent si clar si al tau comment va fi publicat data viitoare.
@ Calatorul Urban : nu pot nega o mica agresivitate in ceea ce ai scris insa o gasesc in limitele faptului ca totusi nu suntem chiar fete de manastire si avem vaccinele facute.
@ Condeierul : Cuvantul de "rating" la adresa unui scriitor mi se pare oarecum deplasat insa inteleg ce vrei sa spui. Personal sunt de acord cu lipsa de universalitate a lui Petrescu insa nu sunt de acord ca este uitat, remember este un scriitor canonic.

Condeierul anonim | 20 mai 2009 la 22:25

Astea fiind spuse, cred ca s-a terminat si coliva de la moartea domnului Petrescu. Domnul Calator a avut onoarea de a bate ultimul cui. Consider ca ne-am risipit cam multa enrgie pentru un episod nereusit. Hai sa trecem la chestii mai relaxate, nu vreti?