Dedesubt este infernul si daca nu poti iubi nu-i judeca pe cei care pot sa o faca

Dacă nu poţi iubi, nu-i judeca şi nu-i plânge pe cei care pot să o facă

"Blestemul o loveşte încă o dată. Mai intâi a fost atinsă bătrîna, apoi mama şi apoi sora. Este rândul meu să mă supun acestei fatalităţi, e logic. Da, e rândul meu, acum, să fiu umilită de spiritul barbatului, chiar dacă este amabil, chiar dacă nu mă înţelege, numai eu sunt cea care trebuie să mă adaptez la conversaţia lui sau să aştept ca ea să se oprească refugiindu-mă in mintea mea. Treizeci de ani, sunt o femeie din familie, asta înseamna .”

Aşa îşi începe Claire Castillon povestea despre iadul vietii de cuplu, cartografiat nemilos în romanul “Dedesubt este infernul”, cea mai noua apariţie din Colecţia Cotidianul Literatura.

După ce a debutat în cadrul colecţiei cu romanul “ Insecta”, frumoasa scriitoare franceză care i-a trimis unuia dintre criticii sai o cutie în care era o pereche de testicule însângerate, recidivează cu “Dedesubt e infernul”, un mărţişor absolut neconvenţional oferit cititorilor Cotidianul la început de martie.

Plasîndu-se pe poziţia unui observator în căutare de material didactic, Claire Castillon scapă doar aparent din vedere faptul că viaţa de cuplu nu este un material didactic pe care-l poţi studia de la distanţă, delicat, cu ochi înţelepţi. “Micuţa” din roman îşi numeşte partenerul “măgar”. În “Infernul este dedesubt”, măgarul este învestit la rangul de personaj.

“Castillon îşi plânge mama şi mama mamei, scuzându-le şi acuzându-le de sacrificiu eroic. Pare să uite că, dacă bunicii, taţii şi bărbaţii sunt porci sau măgari, atunci bunicile, mamele şi femeile nu pot fi libelule sau lebede. În lumea pe care o ştim, copulaţia între un porc sau măgar şi o libelulă sau lebădă, este practic imposibilă.

Unde este adevărul şi cine poate da un verdict în acest proces perpetuu în care suntem implicaţi cu toţii? “ Dedesubt este infernul “ va oferi răspunsuri neconvenţionale unor întrebări mai vechi decât timpul.

Romanul poate fi gasit incepand de miercuri,4 februarie in punctele de distributie la pretul de 6,9 ron, numai impreuna cu ziarul Cotidianul sau ulterior pe shop-ul virtual.

via Cotidianul newsletter.

0 comentarii: