Carturesti-ul te cheama la evenimente

Oaza de relaxare din centrul orasului, Carturesti, iti propune pentru aceasta saptamana urmatoarele evenimente:



Toata ziua buna ziua, sambata 7 martie, la sub_carturesti (Carturesti), de la 11 la 20 poti alege din multitudinea de magazine ale artistilor locali: gentute, jucarioare, plushuri, cutiute muzicale, brose, flori, portofele tricotate si multe altele. Te asteptam!
Mai multe chiar la ei pe blog : http://targcutalc.breslo.ro/
Eveniment recomandat de Radio Guerrilla!
via Feeder.

Iar pentru duminica ai parte de "Ziua Preafrumoaselor" in sub_carturesti cu un concert Maxim Belciug.

Chitaristul Maxim Belciug şi Librăriile Cărtureşti vă invită la Ziua Preafrumoaselor, duminică 08 martie, cu începere de la orele 19.00. Evenimentul va avea loc la 'sub_cărtureşti (spaţiul pentru evenimente plăcute de la subsolul librăriei din str. Arthur Verona 13). Se va servi un concert de chitară, de suflet, dragoste şi primavară.

De la Sonatele lui Domenico Scarlatti şi Dansul Napolitan din Lacul Lebedelor al lui Ceaikovski, până la ritmul săltat din Guajiras Cubanas sau inflexiunile pasionale ale celebrei Santa Lucia, Maxim Belciug va oferi publicului un spectacol „cu chip de curcubeu. Un curcubeu multicolor, armonizat pe placul tuturor”, întocmai ca şi recentul său CD - „Preafrumoase 2”. Cu (ne)obişnuita-i măiestrie, artistul va reînsufleţi prin muzică iubiri uitate din poveştile pentru oameni mari şi senini, într-un concert-reverenţă în faţa frumuseţii. Pentru că „frumuseţea va salva lumea”. Iar „a iubi e primavară”.

Intrarea este liberă pentru toţi cei care, în aceste timpuri de elegie financiară, doresc să găsească resurse pentru a înfrunta şi criza, mai profundă şi mai gravă, a frumosului.

Evenimentul este organizat de Librăriile Cărtureşti şi Asociaţia Culturală Kitarodia.
Parteneri media: Academia Caţavencu, 24 Fun şi Cotidianul.

Ne vedem pe acolo!

0 comentarii: