Bucharest City Challenge 2008



Deja la ora asta a inceput weekendul automobilistic intitulat Bucharest City Challenge.
Evident controversele asupra acestei a doua editie a competitiei sunt destul de mari. Poate mai mari ca la prima, si din ceea ce am auzit pe strada, pe la colegi sau am zappat din presa am ajuns la concluziile de mai jos.

1) Multi bucuresteni nu vor aceasta competitie pentru ca anumite artere au fost blocate pentru a-se crea circuitul si vor ramane blocate si 2 zile dupa incheierea ultimei curse.
- Corect spun eu insa reamintesc acelorasi persoane ca oricum acea zona era un haos total din punct de vedere al circulatiei. Si vinoavati pentru acel haos sunt chiar aceiasi oameni care se plang de dificultatile din trafic.

2) O parte a presei a preluat "spiritul strazii" si l-a transpus in scris sau pe sticla pentru a-si multumi cititorii si de asemenea ca pe o buna strategie de marketing.
- Evident ca acel personaj care cumpara si citeste ziarul trebuie multumit asa ca editorii s-au uitat in jur au gasit directia de urmat si au urmat-o.
Din punct de vedere al marketingului evident ca toate ziarele s-au simtit nevoite sa atace evenimentul si sa starneasca tot felul de opinii negative, asta din cauza ca intreaga Europa privitoare de asemenea curse va vedea logouri ale ProTv, sport.ro, MTV Romania, ProFM, InfoPro, ProSport, ProMotor, Business Magazin, ProTV Magazin, TimeOut si Playboy Romania. Adica cam tot portofoliul MediaPro.
Normal ca ziarele ce apartin Intact sau Adevarul Holding sa aiba opinii contrare acestui eveniment.

3) Expresia etern auzita astazi in zona Unirea, "Asta ne trebuia noua domne', sa ne lase in pace. Sa faca mai intai drumuri si pe urma chestii din astea" (citat aproximativ).
- Haideti bai bucurestenilor sa va explic putin ceva ce probabil in goana voastra abrutizanta nu ati observat zilele astea si anume acei oameni care zambesc, care sunt imbracati total opus "bling-bling-ului" local, cu harti in mana, cu un dialect italian, francez, englez, german sau chiar mici grupulete de asiatici. Ei bine aceste personaje se numesc TURISTI. Si au venit aici din cauza acestei curse, si ii poti intalni in centrul istoric stand pe jos in fata BNR si odihnindu-se la umbra studiind linistit harta sau chiar te vor intreba unde anume este strada de shopping sau daca "Old Bucharest" este doar in zona aceea.
Acesti turisti aduc bani, si au venit din cauza acestui eveniment. Altfel ar fi stat linistiti intr-un orasel din Austria, sau ar fi fost la shopping la Milano, sau s-ar fi cazat pe litoral dar n-ar fi ajuns in Bucuresti.
In alta ordine de idei, si anume in afara de banii adusi de acesti turisti, reamintesc conationalilor ca asemenea evenimente exista si in alte orase si acelasi lucru se intampla cu strazile respective, adik sunt blocate.
Si nu, n-o sa vin cu infantilul exemplu Monaco, o sa va aduc ca exemplu Valencia care debuteaza in 2008 in Formula 1 cu un circuit stradal si de asemenea Toronto ce detine un circuit stradal in calendarul IndyCar. Restrictiile de trafic impuse sunt, cred eu, aceleasi doar ca sunt respectate de locuitorii oraselor respective si chiar cred ca diriguitorii nu sunt injurati chiar in asa hal ca la noi.
Si bine, veti spune de unde stii? Stiu de la Roma, cand anul trecut au blocat timp de 1 luna 2 strazi extrem de circulate (care legau periferia de centrul orasului) pentru ca se filma o noua productie cinematografica italiana. Presa nu a discutat in aceeasi termeni ca la noi despre asta - s-au limitat doar la a anunta faptul si la a prezenta solutiile - iar locuitorii (cel putin cei 5 cu care am discutat eu) nu erau incantati insa nici nu blamau autoritatile, doar spuneau ca este bine pentru oras si pentru economia Romei si implicit a Italiei.

Asa ca dragi romani, Bucharest City Challenge exista si voi nu puteti decat sa injurati si sa scoateti limba insa mai intelept ar fi sa va ganditi si la beneficiile indirecte aduse si sa invatati ca lumea nu se rezuma doar la persoana voastra.

0 comentarii: